“Pe mine, mie…redă-mă” – Spectacol al Teatrului Ararat din Baia Mare

În luna dedicată sărbătoririi Zilei Culturii Naționale, sub semnul lui Mihai Eminescu, de la a cărui naștere s-au împlinit 174 de ani, vă invităm la un spectacol recital cu adevărat special, prezentat de Teatrul Ararat din Baia Mare! Viziunea regizorală revine talentatului Claudiu Pintican, cunoscut deja publicului nostru din piesa de teatru „Soacra cu trei nurori”.

Versurile lui Eminescu au fost atent selecționate și armonios ordonate în cadrul unui spectacol ce ilustrează cele șapte etape ale vieții umane, așa cum le-a descris William Shakespeare în Cum vă place: de la inocența prunciei, trecând prin perioada școlară, adolescența, serviciul militar, maturitate, bătrânețe și, în final, revenirea la inocența prunciei. Trecerile de la o etapă la alta a vieții sunt realizate cu ajutorul muzei, Szasz Gyöngyike Eniko. „Muza este îngerul păzitor, femeia iubită, ființa ezoterică, precum și ființa reală care intervine în momentele cruciale și îl ajută să treacă la un alt nivel, într-o altă etapă a vieții”, a declarat Claudiu Pintican.

Spectacolul promite o experiență cu totul aparte, unde atmosfera restrânsă adaugă un plus de conexiune cu evenimentul. Sala în care se va desfășura nu este din categoria sălilor mari, obișnuite pentru evenimentele noastre, având DOAR 80 DE LOCURI! Vă recomandăm cu căldură să vă rezervați locurile din timp pentru a vă asigura participarea!

Data: sâmbătă, 27 ianuarie 2024
Ora: 19:00
Locația: Olgastraße 3, 70182 Stuttgart

Mijloace de transport în comun:
U-Bahn, U15, U6, U7 Bus: 43, 62, 70, 77, 92.
Stațiile Charlottenplatz sau Olgaeck.

Bilet: 20€
Bilet cu reducere: 15€, pentru membrii în FORUM GERRUM & AGERO Stuttgart.
Intrarea gratuită:
– copiii și tinerii până la vârsta de 18 ani
– membrii în FORUM GERRUM & AGERO Stuttgart cu vârsta de peste 65 de ani
– persoane cu dizabilități + un însoțitor/asistent. 

Rezervari & Info:
Florin Zaheu, telefonic, SMS, Whats App: 0157 790 78 470
Messenger: FORUM GERRUM STUTTGART
E-Mail: info@forum-gerrum-stuttgart.de

Spectacolul se joacă și în Heidelberg, vineri, 26 ianuarie 2024. 
Detalii și rezervări la Josif Herlo, tel 0173 8564601; j.herlo@gmx.de; www.cuza.de.